Acest articol sau această secțiune arebibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vedereasusținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Algeria
Algeria الجمهورية الجزائرية الديمقراطية الشعبية Tagduda tamegdayt taɣerfant tazzayrit Republica Algeriană Democratică și Populară
Republica Algeriană Democratică și Populară (în arabă: الجمهورية الجزائرية الديمقراطيةالشعبية, în franceză:République Algérienne Démocratique et Populaire, în berberă: ⴷⵣⴰⵢⴻⵔTagduda tamegdayt taɣerfant tazzayrit) este o țară din nordulAfricii ce are ca veciniMarea Mediterană la nord,Tunisia la nord-est,Libia la est,Niger la sud-est,Mali șiMauritania la sud-vest șiMaroc la vest precum și câțiva kilometri din teritoriile anexate dinSahara Occidentală. DenumireaAlgeria (Arabăal-jazā’ir الجزائر) este derivat de la capitala țării,Alger, care însăși provine de la cuvântul arab care desemneazăinsulele referindu-se la cele patru insule din apropierea coastei capitale existente până la unirea cu continentul în1525.
Algeria a fost integratăImperiului Otoman deKhair ad-Din și fratele său Aruj care a făcut din coastele țării o bază pentrucorsari; aceștia au intrat înAlger înanii 1600, după ce centrul lor de activitate s-a mutat laTripoli, înLibia. În timpul Primului și al celui de-al Doilea Război Barbar cuStatele Unite ale Americii acești pirați au atacatvasele dinMarea Mediterană. Sub pretextul unei ofense aduseconsulului lor,francezii au invadat țara în1830; oricum, rezistența intensă din partea unor mari personalități precum emirulAbd el-Kader a reușit să împiedice cucerirea rapidă, tehnic finalizată doar înanii 1900 când ultimultuareg a fost cucerit.
Între timp, francezii au făcutAlgeria parte integrantă din Franța, statut care s-a sfâșit doar la cădereacelei de-a patra republici. Sute de mii de cuceritori dinFranța,Italia,Spania șiMalta s-au mutat pesteMediterană pentru a pune bazele fermelor algeriene de pe coastă și au ocupat cele mai bogate părți ale orașelor algeriene, beneficiind de confiscarea ținuturilor comunale realizată de guvernarea franceză. Persoanele cu descendenți europeni (așa numițiipieds-noirs) cât și evreii algerieni nativi au fost cetățeni francezi de la sfârșitulsecolului al XIX-lea; în contrast cu aceasta, marea majoritate a musulmanilor algerieni au rămas în afara legilor franceze și nu au posedat nici cetățenia și nici dreptul de a vota; deși au putut cere cetățenia totală începând cu 1865, doar puțini au optat pentru aceasta.
În1954,Frontul de Eliberare Națională (FLN) a pornit Războiul Algerian de Independență, unrăzboi de gherilă; după aproape un deceniu de lupte urbane și rurale, au reușit să-i învingă pe francezi în1962. Majoritatea din cei 1.025.000 depieds-noirs, precum și 91.000harkis (musulmani algerieni pro-Franța care serveau în armata franceză), împreună formând aproape 10% din populație în1962, au părăsit Algeria pentru a se stabili înFranța, în doar câteva luni, la mijloculacelui an.
Primulpreședinte algerian, conducătorul FLN Ahmed Ben Bella, a fost înlocuit de fostul său aliat, ministrul apărării Houari Boumédiènne în1965. Țara s-a bucurat apoi de 25 de ani de o oarecare stabilitate sub socialismul unipartid al lui Boumédiènne și a succesorilor acestuia.
În1990, Algeria a avut parte de un violentrăzboi civil după cearmata a încercat să nu permită unui partid politic islamist, Frontul Salvării Islamice să preia puterea ca urmare a primeloralegeri multipartide din țară. Mai mult de o sută de mii de persoane au fost ucise, majoritatea în masacre ale civililor provocate de grupuri degherilă sau de Grupul Islamic Înarmat.
Șeful statului este președintele republicii care este ales pentru un termen de cinci ani cu posibilitatea de prelungire pentru încă un mandat. Algeria arevot universal. Președintele este șeful Consiliului de Miniștri și al Înaltului Consiliu de Securitate. El numește primul ministru care este, de asemenea, șef al guvernului. Primul ministru numește miniștri din consiliu.
Parlamentul algerian estebicameral, format din camera inferioară, Adunarea Națională a Poporului (APN), cu 280 de membri și camera superioară, Consiliul Națiunii cu 144 de membri. APN-ul se alege odată la cinci ani.
Cea mai mare parte a zonei de coastă este deluroasă, uneori chiar muntoasă, acolo existând câteva porturi importante. Zona de la sud de coastă, cunoscută caTell, este fertilă. Mai spre sud în începmunții Atlas și deșertulSahara.Alger,Oran șiConstantine sunt principalele orașe.
Dune în deșertul algerian
Clima Algeriei este caldă și aridă, deși climatul de coastă este blând, zonele muntoase pot fi sever friguroase în timpul iernii. Algeria este zona de acțiune a vântuluisirocco, un vânt aducător de praf și nisip comun în special vara.
Sectorul hidrocarburilor este sufletul economiei, acesta creează 60% din veniturile pentru buget, 30% dinprodusul intern brut și peste 95% din veniturile din export. Algeria este al doilea mare exportator de petrol din lume; este a 14-a țară din lume după rezervele de petrol.
Algeria vinde, anual, aproximativ 62 miliarde de metri cubi de gaze partenerilor săi tradiționali dinEuropa de Sud, mai ales Italiei și Spaniei.[8]Exporturile de gaze reprezintă 40% din veniturile în valută ale țării.[8]
Indicatorii financiar-economici ai Algeriei s-au îmbunătățit la mijlocul anilor1990, în parte datorită politicii reformatoare aFondului Monetar Internațional. Finanțele Algeriei în2000 și2001 au beneficiat de mărirea prețurilor petrolului și politica fiscală a Guvernului care a dus la mărirea exportului și micșorarea datoriilor externe.Guvernul a continuat eforturile de diversificare a economiei prin atragerea investitorilor atât interni cât și străini în afara sectorului energetic ceea ce a avut efect în scăderea ratei șomajului și îmbunătățirea standardelor de viață. În 2001, s-a semnat un Tratat de Asociere cuUniunea Europeană care eventual va micșora tarifele și va spori schimbul de mărfuri.
Algeria avea în anul 2023 o populație de 46,3 milioane.[9] Aproape 90% dintre algerieni trăiesc în zona de coastă din nord, deși mai există o populație de aproape un milion și jumătate de persoane care trăiesc în deșertul din sud, majoritatea în apropiereaoazelor. Populația mixtăarabă șiberberă este în majoritateislamică (99%); alte religii sunt întâlnite doar la grupuri extrem de mici, majoritatea ale străinilor.[10]
Pictori algerieni precumMohammed Racim șiBaya, au încercat să reînvie prestigiosul trecut artistic de dinainte de colonizarea franceză, contribuind în același timp la conservarea valorilor autentice ale Algeriei. Acestei mișcări s-au alăturat și pictori precumMohamed Temam șiAbdelkhader Houamel, care au redat, prin intermediul acestei arte, scene din istoria țării, obiceiuri și tradiții și viața din mediul rural.
Puteți găsi mai multe informații despreAlgeria prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de„proiecte surori”:
![Stema Algeriei[*]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aNational_Emblem_of_Algeria_(bronze_effect).svg)
.svg)
.svg)
