Alexandru George (n.6 aprilie1930,București- d.28 septembrie2012,București), pe numele său adevăratGeorge-Alexandru Georgescu, a fost un prozator, eseist, traducător din limba franceză, istoric și critic literar român.
Este fiul lui George Georgescu și alElizei. SemneazăAlexandru George. După terminarea studiilor liceale, se înscrie în 1949 la Facultatea de Filologie, de unde este exmatriculat în 1950 din motive politice. Devine muncitor necalificat și desenator tehnic în construcții, apoi bibliotecar la Biblioteca Academiei.
Debutează în presa literară la 39 de ani, în 1969, cu povestireaNocturnă, tipărită înLuceafărul, iar editorial la 40 de ani, în 1970, cu volumul de povestiriSimple întâmplări cu sensul la urmă și cu eseulMarele Alpha, consacrat operei argheziene.
Colaborează la numeroase reviste atât înainte cât și după 1989. În ultimii ani deține rubrici permanente în revisteleLuceafărul, din București, șiLitere, din Târgoviște.
Premiul Național de Literatură, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, 2010
Ordinul național „Steaua României” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[4]
România
