Kerenski s-a născut înSimbirsk (aziUlianovsk), ca fiul al unui director de școală.Simbirsk este și locul de naștere al luiLenin. Întâmplarea face ca tatăl lui Kerenski,Feodor, să fi fost profesorul și directorul tânăruluiVladimir Ilici Ulianov.
Alexandr Kerenski a primit licența în drept a Universității dinSankt Peterburg în1904. Și-a arătat repede simpatiile politice atunci când a apărat revoluționarii antițariști. A fost ales membru al celei de-a patraDume (parlament) în1912 ca membru alTrudovicilor (un partid moderatliberal). Kerenski, un orator strălucit și un lider parlamentar priceput, a devenit membru alComitetului Provizoriu al Dumei ca membru alPartidului Socialist Revoluționar și lider al opozanților socialiști ai țaruluiNicolae al II-lea.
Când a izbucnitRevoluția din Februarie în1917, Kerenski a fost unul dintre cei mai proeminenți lideri revoluționari și a fost ales vicepreședinte alSovietului din Petrograd. Când a fost formatGuvernul provizoriu rus, el a fost numit la începutMinistru al Justiției, dar a devenitMinistru de Război în mai șiPrim-ministru în iulie1917. După tentativa eșuată delovitură de stat a generaluluiLavr Kornilov din august și după demisia miniștrilor, el s-a autoinvestit și în funcția deComandant Suprem al armatei.
Principala problemă a guvernului lui Kerenski era aceea că Rusia era vlăguită după trei ani de război și rușii nu doreau altceva decât pacea. Lenin și partidul bolșevic promiteau, dacă aveau să ajungă la putere, "pâine, pace și pământ". Armata se dezintegra, iar soldații – țărani și muncitori – dezertau pe capete. Kerenski și alți lideri politici s-au simțit obligați de angajamentele luate de Rusia față de aliați să continue războiul, temându-se de asemenea căGermania va cere compensații teritoriale enorme ca preț al păcii. Refuzul lui Kerenski de a cere pacea separată l-a distrus.
Pe durata tentativei delovitură de stat a lui Kornilov, Kerenski a distribuit arme muncitorilor din Petrograd și, până în octombrie, majoritatea acestor muncitori înarmați trecuseră de partea bolșevicilor. Lenin era hotărât să răstoarne guvernul Kerenski mai înainte ca acesta să fie legitimizat de alegerile plănuite să se țină pentruAdunarea Constituantă Rusă și, pe25 octombrie(stil vechi)/7 noiembrie (stil nou), bolșevicii au preluat puterea în ceea ce avea să devină cunoscut sub numele deRevoluția din Octombrie.
Kerenski a scăpat de urmărirea bolșevicilor și a fugit laPskov, unde a concentrat trupe loiale guvernului provizoriu în încercarea de a recuceri capitala. Trupele lui au ocupatȚarskoe Selo, dar au fost învinse a doua zi laPulkovo. Kerenski de-abia a scăpat din această înfrângere și în următoarele câteva luni s-a ascuns până când a putut părăsi țara, ajungând în cele din urmă înFranța. În timpulrăzboiului civil rus, el nu a susținut nici o tabără – s-a opus atât regimuluibolșevicroșu cât șiMișcării Albe a generalilor monarhiști.
Kerenski a trăit înParis până în1940, angajându-se în certurile și fracționările nesfârșite ale liderilor democratici ruși exilați. Când germanii au ocupat Franța în 1940, el a fugit înSUA, unde a trăit până la moarte. CândHitler a invadatUniunea Sovietică în1941, Kerenski și-a oferit sprijinul luiStalin, dar nu a primit nici un răspuns. Totuși, el a făcut emisiuni radio în limba rusă în sprijinul efortului de război. După război, a format un grup numitUniunea pentru Eliberarea Rusiei, dar nu a reușit să înfăptuiască prea multe lucruri.
Kerenski s-a stabilit în cele din urmă în orașulNew York, dar și-a petrecut cea mai mare parte a timpului laInstitutul Hoover și laUniversitatea Stanford înCalifornia, unde a utilizat, dar și a contribuit la îmbogățirea marii arhive de istorie rusă a Institutului. A scris și a făcut emisiuni radio numeroase despre istoria și politica Rusiei. Printre principalele lui scrieri se numărăPreludiul bolșevismului (1919),Catastrofa (1927),Crucificarea libertății (1934)Punctul de cotitură al istoriei Rusiei (1966). A murit în orașulNew York în1970, fiind unul dintre ultimii supraviețuitori importanți ai evenimentelor din1917.
Bisericile localeortodoxe ruse din New York au refuzat să-i facă slujba de înmormântare lui Kerenski, considerându-l unul dintre vinovații principali pentru căderea Rusiei în mâna bolșevicilor. Obiserică ortodoxă sârbă i-a refuzat de asemenea slujba de înmormântare. Trupul neînsuflețit al lui Kerenski a fost transportat pe calea aerului laLondra, unde a fost îngropat într-un cimitir multiconfesional.
