Aghlabizii (înlimba arabă:الأغالبة) au fost o dinastie de emiri, membri ai tribuluiarabBani Tamim, care a guvernatIfriqiya, nominal ca reprezentanți aicalifuluiabbasid, vreme de circa un secol, până la venirea la putere afatimizilor.
.svg)
În anul800, califul abbasidHarun al-Rashid a numit peIbrahim I ibn al-Aghlab ca emir ereditar deIfriqiya, ca răspuns la anarhia care domnea asupra provinciei în urma căderii dinastieimuhallabizilor. Ibrahim urma să dețină controlul asupra regiunii care cuprindea partea răsăriteană aAlgeriei,Tunisia șiTripolitania.[1] Deși total independentăde facto, dinastia sa nu a încetat niciodată să recunoască supremația abbasidă.
O nouă capitală,al-Abbasiyya, a fost întemeiată în afaraKairouanului, parțial pentru a evita opoziția manifestată de juriștii și teologiimalikiți, care condamnau ceea ce ei numeau viața lipsită de Divinitate a aghlabizilor și nu erau de acord de tratamentul inegal la care erau supușiiberberii musulmani. În plus, fortificații de frontieră (Ribat) au fost construite înSousse andMonastir. De asemenea, aglabizii au mai pus la punct un sistem de irigații complex și au intensificat construirea de clădiri publice și de moschei.[1]
Sub emirulZiyadat Allah I (817-838), a început criza unei răscoale a trupelor arabe (824), care nu a fost redusă la tăcere decât în836, cu sprijinul berberilor.Cucerirea Siciliei bizantine începând cu anul827 subAsad ibn al-Furat a fost și o încercare a a ține trupele neregulate sub control.Sicilia a fost achiziționată într-un ritm lent și abia în902 ultimul avanpostbizantin (Taormina) a fost cucerit. Raiduri devastatoare înItalia continentală au avut loc pe tot parcursulsecolului al X-lea. Treptat, aghlabizii au pierdut controlul asupra forțelor arabe din Sicilia, unde o nouă dinastie, cea akalbizilor, a sfârșit prin a se impune.
Statul aghlabid și-a atins apogeul în timpul emiruluiAhmad ibn Muhammad (856-863). Ifriqiya a constituit o puternică forță economică datorită agriculturii sale fertile, alături de extinderea sistemului roman de irigații. Ea a devenit punctul nodal al comerțului lumii islamice cuBizanțul șiItalia, în special al negoțului cu sclavi.Kairuan a devenit cel mai important centrul cultural alMaghrebului, fiind cel mai proeminent în domeniulteologiei și al științelor juridice li totodată un loc de întâlnire preferat de către poeți. De asemenea, emirii aghlabizi au susținut financiar proiecte de construcții, de exemplu reconstruirea moscheii luiUqba ibn Nafi. Ei au dezvoltat un stil arhitectural care combina arhitecturile abbasidă șibizantină.[2]
Declinul dinastiei aghlabizilor a început subIbrahim al II-lea ibn Ahmad (875-902). Controlul asupraCalabriei a fost pierdut în favoarea Bizanțului, un atac altulunizilor dinEgipt a fost respins cu mare greutate, iar reprimara unei noi răscoale a berberilor a costat pierderea multor vieți omenești. În plus, din893 a început pătrunderea în rândurile berberilorKutama a influențeișiite afatimizilor, prin intermediul misiunii luiUbaydalla Said, care în909 a condus la detronarea dinaștilor aghlabizi.
