Acest articol sau această secțiune arebibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vedereasusținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Agatul este o varietate microcristalină amineraluluicuarț. Caracteristice ale agatului sunt dungile colorate diferit. Repartiția regulată a dungilor se datorează unei cristalizări ritmice.
Agatul cristalizează în golurile (geodele) din rocile înconjurătoare, care pot fi frecventroci magmatice dar șiroci sedimentare metamorfizate unde se întâlnesc așa-numitele microagate. Cele mai răspândite forme sunt agatele-migdale, asociate cucalcit. Cel mai mare agat (35 tone,Brazilia) găsit până în prezent a fost prezentat caametist în anul1902 la o expoziție înDüsseldorf. Alte locuri unde s-au găsit cantități mai însemnate de agat sunt:Rio Grande do Sul înBrazilia, Glashütte, Idar-Oberstein , St.Egidien (Sachsen) și Schöngleina/Thür înGermania,Yemen,Mongolia,Sicilia,Boemia înCehia,Uruguai, Monte Tondo lângăVicenza.
Structura mineralului constă din straturi intercalate concentrice sau neregulate formate în geode. Agatul este o varietate decalcedon, un silicat microcristalin; unele varietăți au o structură fină, straturile având uneori o lățime de 0,01 mm.Formele amorfe de agat sunt foarte rare, culorile diferite a straturilor mineralului se datorează frecvent ionilor defier șimangan. Această intercalare se poate observa clar mai ales laonix (culori intercalate de alb și negru) ca șisardonix unde se intercalează culorile de alb și roșu. Între cristalele decalcedon se află cristale deametist, cuarț, calcită,zeolit și hematit. Prin procesele de eroziune roca care găzduiește agatul în geode va fi fărămițată și transportată, agatul care este rezistent la agenți chimici, mecanici și acțiunea solară va putea fi găsit astfel și în rocile sedimentare.
Teofrast din Eresos (390-371 î.C.) filozof și naturalist grec, denumește mineralul dupăAhates numele râului dinSicilia (azi Drillo) unde l-a găsit. Agatul a fost apreciat încă din anul 1000 î.C. de vechii egipteni, fiind folosit pentru sigilii, obiecte de podoabă, inele, amulete și vase. Mai târziu, însecolul XVII, începe utilizarea agatului pe scară industrială, fiind combinat în obiectele de podoabă cuaur șiargint. După anul1813 înIdar-Oberstein (Germania) s-a descoperit proprietatea agatului de a-și schimba culoarea sub acțiunea temperaturii ridicate (ardere), procedeu care s-a extins rapid, prelucrându-se astfel și agatele importate în acel timp dinUruguay, fiind tăiate de exemplu onixe înParis.
Agatul cu varietățile sale este folosit cel mai frecvent ca piatră semiprețioasă. Prin tăiere și șlefuire s-au creat agate deosebit de frumoase, ca inele, broșe, mojare, agrafe, brățare, rozare, mânere de tacâmuri, nasturi, vase etc. Datorită durității sale mineralul este din ce în ce mai mult folosit în tehnica modernă.
Prin faptul că mineralul pe piață era un obiect căutat, s-au făcut o serie de manipulări, de colorare de minerale. Astfel producerea artificială a Onixului (ochi de pisică) din agat introdus în miere diluată cu sirop de zahăr încălzit timp de 2-3 săptămâni, după care se fierbea înacid sulfuric concentrat și apoi șlefuit. Alte metode erau folosirea diferiților reactivi chimici la formele poroase de agat. Aceste falsificări se pot deosebi de formele naturale numai la microscop.
