Unactor este o persoană care interpretează unrol, într-oproducțiedramatică. Termenul este folosit în mod normal pentru cineva care joacă înfilme,teatru,televiziune sauradio. Pe lângă roluri dramatice, actorii pot cânta sau dansa sau pot lucra doar caartist liric (interpret vocal de operă sau musical). Ofemeie actor poate fi numită fieactor fieactriță, in funcție de preferința personală.
Un actor interpretează de obicei unpersonaj fictiv. În cazul unei povești adevărate (sau al unei povești fictive care prezintă oameni reali) un actor poate interpreta un personaj real (sau o versiune fictivă a acestuia). Ocazional, actorii apar ca ei înșiși, cum ar fi interpretarea lui John Malkovich în filmulÎn pielea lui John Malkovich.
Cuvântul „actor" este derivat din limba latină din substantivul masculinactor (feminin,actrix) din verbulagere „a face, a întreprinde, a petrece timpul" + sufixul-or "cel care realizează acțiunea indicată de radical". O altă alternativă ar fi substantivul din limba greacă (polytonic|ἂκτωρ) aktor, conducător, derivat din verbul (polytonic|ἂγω) agō, a conduce sau a îndruma, a orienta, a aduce.
Prima menționare a unei interpretări actoricești a avut loc în anul530 î.Hr. (probabil pe23 noiembrie, deși schimbarea calendarului de-a lungul timpului face dificilă determinarea unei date exacte) atunci când artistulThespis a urcat pe scenateatruluiDionysus devenind astfel prima persoană care a vorbit ca un personaj dintr-o piesă de teatru. Anterior lui Thespis, acțiunea era redată prin cântec și dans dintr-o perspectivă narativă, dar nimeni nu își asumase încă rolul unui personaj din povestire. În onoarea lui Thespis, actorii sunt cunoscuți și sub numele deThespieni. Unele legende din lumea teatrului sugerează chiar și astăzi că Thespis ar exista sub forma unui spirit malefic, dezastrele din teatru fiindu-i câteodată atribuite.De obicei, actorii nu erau persoane cu un statut social înalt, și înEvul Mediu Timpuriu trupele ambulante de actori erau privite cu neîncredere. Totuși, această percepție negativă a fost în mare parte inversată în secolul XX, actoria devenind o profesie și artă respectată. Una dintre cauze este înlesnirea accesului popular la divertismentulfilmului dramatic și ascensiuneastarului de cinema - privind atât la statutul lor social cât și la salariile cerute. Combinația prezenței publice și a averii a reabilitat profund imaginea lor.
În trecut, doar bărbații puteau deveni actori în unele societăți. ÎnAntichitate și înlumea medievală, femeile nu puteau urca pe scenă, acest act fiind considerat dizgrațios și această opinie a persistat până în secolul al XVII-lea , când înVeneția a fost abolită. În timpul luiWilliam Shakespeare, rolurile femeilor erau jucate de bărbați sau băieți, deși sunt dovezi care sugerează că femei deghizate ca bărbați jucau(ilegal). Interdicția a luat sfârșit în Anglia în timpul domniei luiCharles II, căruia îi plăcea să privească actrițe pe scenă.
Au existat numeroase teorii de interpretare și inovații, ca în orice altă artă.Stanislavski și Teatrul din Moscova au fost printre primii fondatori a ceea ce este acum consideratăInterpretarea Metodică.Meyerhold și teoria sa referitoare la biomecanică și mișcare au adus idei revoluționare în teatrul rus de la începutul secolului 20. De atunci, forme „americane" ale acestor teorii au apărut, forme ce îi au ca autori peLee Strasberg,Stella Adler șiSanford Meisner,Viola Spolin.
Actorii folosesc o varietate de tehnici de interpretare[1] invatate de-a lungul anilor de studiu si acumulate de-a lungul experienței lor. Unele dintre acestea sunt:
Folosirea riguroasă a tonului pentru a comunica mesajul și a exprima emoția . Acest lucru este obținut prin atenta folosire a dicției și prin folosirea corectă a respirației și articulării cuvintelor. Un rol important îl au de asemenea și tonul și emfaza pe care un actor le folosește în articularea cuvintelor.
Interpretarea unui rol prin mișcări scenice adecvate pentru a crea un personaj credibil pentru audiență și folosirea spațiului scenei în mod corect și în conformitate cu rolul.
Folosirea gesturilor pentru a completa vocea, interacțiunea cu alți actori și accentuarea cuvintelor cu semnificație simbolică.
Se poate spune căShakespeare a comentat asupra stilului și tehnicii actoricești ale epocii sale în fragmentul în careHamlet, din piesa omonimă, le oferă sfaturi actorilor din "piesa în piesă" plănuită. El încurajează actorii "să vorbească ... așa cum îți vorbesc eu ție" și să evite să "taie aerul prea mult cu mâna", deoarece chiar și într-o "furtună de pasiune, trebuie să te exprimi ... coerent". Pe de altă parte Hamlet îi îndeamnă pe actori să "nu fie nici prea blând". El le sugerează să se asigure "că acțiunea se potrivește cuvântului și cuvântul, acțiunii" și să aibă grijă să "nu depășească limitele firescului". Tot el le spune actorilor să nu "îi lase pe cei ce fac pe clovnii ... să râdă, pentru a nu îi face pe acei spectatori sterili să râdă la rândul lor", ceea ce Hamlet consideră a fi o tactică "ticăloasă" și "demnă de milă".
În trecut actoria era considerată o meserie exclusiv bărbătească, așa că pe vremea luiShakespeare, spre exemplu, bărbații jucau toate rolurile inclusiv pe cele de femeie. La fel se întâmpla și înJaponia unde bărbații interpretau rolurile feminine din teatrulkabuki. Femeilor din Japonia le-a fost interzis să joace pe scenă până ladinastia Edo.
În zilele noastre femeile interpretează câteodată roluri de băieți, deoarece în unele aspecte femeile sunt mai aproape în asemănare de un băiat decât poate fi un bărbat. Rolul luiPeter Pan, de exemplu, este de obicei jucat de o femeie. Un alt exemplu este acela al personajului principal masculin înpantomimă care este prin tradiție jucat de o femeie. Adulții joacă roluri de copil în special în teatru, nu în film. Excepția apare în cazul desenelor animate unde vocea băieților este în general interpretată de femei, ca de exemplu înFamilia Simpson unde vocea luiBart Simpson este aceea a acrițeiNancy Cartwright. Înoperă există câteva personaje masculine ce sunt de obicei interpretate de femei, de obicei de cătremezzo-soprane. Exemple în acest caz ar fi Hansel înHänsel und Gretel, șiCherubino înNunta lui Figaro.
Travestiul este adeseori folosit și pentru obținerea unui efect comic în special în filmele și piesele de gen. Multe dintre comediile lui Shakespeare conțin scene în care personajele își schimbă identitatea pentru obținerea acestui efect, ca de exempluFrancis Flute înVisul unei nopți de vară. AtâtDustin Hoffman cât șiRobin Williams au apărut în comedii de succes în care au trebuit să joace aproape în totalitate travestiți în femei.Tony Curtis șiJack Lemmon s-au deghizat cu succes în femei pentru a putea să scape de gansteri în filmul luiBilly WilderUnora le place jazz-ul. Multe roluri în piesele și musicalurile moderne sunt jucate de un membru al sexului opus, cum ar fi personajul "Edna Turnblad" (inițial interpretat deHarvey Fierstein) în musicalul pentruBroadwayHairspray. Unele roluri au complicat și mai mult această problemă ca în cazul în care o actriță interpretează o femeie care pretinde a fi bărbat ca de exempluJulie Andrews înVictor/Victoria.
AGVA, AGMA and AFM: sindicate ce reprezintă interesele artiștilor de varietăți (inclusiv cei ambulanți, jongleri, etc), actorii de muscial și muzicienii.
Career Advice: un ghid online pentru actorii începători și profesioniști, ghid ce aparține publicației Back Stage specializată în arta spectacolului.
British Actors' Equity: un sindicat ce reprezintă interesele artiștilor englezi, ce include actori, cântăreți, dansatori, coregrafi, regizori, designeri, artiști de varietăți și de circ, prezentatori de radio și televiziune, figuranți, cascadori.
