| Ștefan Procopiu | |||
 Ștefan Procopiu | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 19 ianuarie1890 Bârlad,România | ||
| Decedat | 22 august1972 (82 de ani) Iași,Republica Socialistă România | ||
| Înmormântat | Cimitirul „Eternitatea” din Iași | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Ocupație | fizician cadru didactic universitar[*] | ||
| Limbi vorbite | limba română | ||
| Activitate | |||
| Rezidență | Iași | ||
| Domeniu | fizică | ||
| Instituție | Universitatea din București Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași | ||
| Alma Mater | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad | ||
| Organizații | Academia Română | ||
| Premii | Ordinul național „Steaua României” | ||
| |||
 Membru alAcademiei de Științe din România | |||
Modificădate / text  | |||
Ștefan Procopiu (n.,Bârlad,România – d.,Iași,România) a fost un fizician, profesor universitar și inventator român, membru titular (din1955) alAcademiei Române.[1]
A descoperitefectul Procopiu de depolarizare a luminii.
A urmat cursurile școlii primare și aleLiceului „Gh. Roșca Codreanu” (promoția1908) dinBârlad. Licențiat al secției fizico–chimice a Facultății de Științe dinIași (1912), după care a urmat alte studii universitare laParis.[2]
Asistent universitar la catedra de Aplicațiile electricității laUniversitatea din București. Între1 septembrie1917 – noiembrie1919 a funcționat la Catedra de fizică a Liceului „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad (în anul școlar 1917-1918 și lunile septembrie, octombrie, noiembrie 1919)[3]. A fost clasificat primul pe țară la examenul de capacitate (1919).
Devine șef de lucrări la catedra universitară sus-amintită (1919). Face studii de specialitate la Paris cu profesoriiGabriel Lippmann,Marie Curie,Paul Langevin,Aimè Cotton,Charles Fabry, lucrând înLaboratoire de récherches physique. Devine doctor în Științe Fizice laSorbona (5 martie1924) și până atunci avea publicate 30 de lucrări.
Reia catedra sa din București, iar la15 ianuarie1925 este numit profesor titular la catedra de Gravitate, Căldură și Electricitate a Universității din Iași, la care a predat până la pensionarea sa (1 octombrie1962).Aici a fondat unul dintre cele mai înzestrate laboratoare de electricitate și magnetism, unde a avut că asistenți pe unii dintre cei mai dotați studenți ai sai.
A fost decanul Facultății de Electrotehnică a Politehnicii „Gheorghe Asachi” din Iași de la înființarea ei (decembrie 1937), până la 1 februarie 1941, când trece decan al Facultății de Științe a Universității Iași. A fost membru alAcademiei Române (1955), premiat al Academiei Române (1920); Doctor honoris causa al Politehnicii din Iași (1 februarie 1967), membru al Comisiei mondiale pe anul 1970 de propuneri pentruPremiul Nobel la Fizică, membru al multor societăți științifice române și străine.
A fost membru titular alAcademiei de Științe din România începând cu20 decembrie1936[4].
Pentru activitatea sa a fost distins cuOrdinul Muncii,Ordinul Meritul Științific șiOrdinul Steaua României
Este descoperitor almagnetonului Bohr-Procopiu (1919) (alături deBohr), dar pornind de la ipoteza cuantelor formulată deMax Planck, pe care a verificat-o măsurândmomentul magnetic al celor mai simple gaze moleculare biatomice, plasate într-un câmp magnetic[5]. Este descoperitor alEfectului Procopiu. Savantul de valoare mondială a încetat din viață în Iași la22 august1972, lăsând publicate 177 de lucrări științifice.
