| Școala Superioară de Comerț din Târgu Mureș | |
| Țară | |
|---|---|
| Monument istoric | |
| Poziționare | |
| Localitate | Târgu Mureș |
| Edificare | |
| Arhitect | Sándor Radó |
| Proprietar | Orașul Liber Regesc Mureș-Oșorhei |
| Clasificare | |
| LMI | MS-II-m-B-15572 |
| Modificădate / text | |
Școala Superioară de Comerț „Gróf Széchenyi István” (înmaghiarăGróf Széchenyi István Felső Kereskedelmi Iskola) este o clădire construită înstil Secession în municipiulTârgu Mureș, aflându-se pe lista monumentelor istorice sub codul LMI:MS-II-m-B-15572. În prezent găzduieșteFacultatea de Inginerie.
Pe locul clădirii se afla o piață spațioasă care se întindea de laBastionul măcelarilor până laBastionul dogarilor, o zonă neconstruită, folosită pentru apărareazidurilor cetății, care treptat și-a pierdut funcția inițială. Astfel,trupa de teatru permanentă dinCluj, fondată în1792, a jucat în mod regulat între anii1803 și1820 pe scena de lemn aflată în această piață.[1] După finalizarea construcțieiPalatului Apollo în1822 de către conteleSámuel Teleki, această clădire a devenit locul unde trupele de teatru care vizitau orașulTârgu Mureș își prezentau piesele.[2]
Încă din prima parte a anului1909 instituția a solicitat sprijin în vederea construirii unui sediu corespunzător, amplasamentul ales fiind cel dindreptul laturii de est a cetății feudale. La17 decembrie1908 consiliul orașului liber regesc solicita arhitectului Sándor Baumgarten să întocmească o documentație preliminară a noii școli. În ședința de consiliu a orașului din17 aprilie1909, primarulGyörgy Bernády a solicitat stabilirea definitivă a amplasamentului noii clădiri, care să cuprindă și un internat pentru cel puțin 50 elevi.[3] Planurile finale și realizarea lor însă se leagă de numele arhitectului șefSándor Radó. Conform unor surse construcția clădirii Școlii Superioare de Comerț a durat între1908-1912, iar instituția s-a putut muta acolo în anul1911.[4] Însă pe lista monumentelor istorice la data finalizării apare1905.
În paralel cu edificarea clădirii reprezentative a Școlii de Comerț SuperiorBulevardul Cetății a căpătat aspectul de astăzi. În1912, la inițiativa primaruluiGyörgy Bernády, au fost plantați pe ambele părți a străziiarbori de sâmbovină originari dinAmerica de Nord. Planurile au fost realizate de arhitectul șefSándor Radó și arborii au fost cumpărați dinViena.[5]
Limbajul arhitectural folosit în acest caz estesecession sever, cu influențe orientale și cu elemente decorative geometrizate. În zona de confluență a celor doua aripi se afla fațada principală, la care este reluată idea nișei intrării susținută de coloane. Deasupra ultimului nivel se înalță masivul fronton, străpuns de cele cinci ferestre de aerisire a spațiului din pod, marcat de forme curbilinii și decorat cu urne.
Fosta Școală Superioară Comercială Széchenyi István se distinge prin holul de intrare acoperit cu plăci ceramiceZsolnay(en)[traduceți], exemplu relevant al utilizării ceramicii ornamentale în arhitectura publică și educațională de la sfârșitulsecolului XIX – începutulsecolului XX. Holul funcționează ca un cadru arhitectural pentru plăcile demarmură incizate, care, spre deosebire de cele de lavechea Primărie dinTârgu Mureș, s-au păstrat integral. Compozițiacromatică a holului evidențiază o armonizare deliberată a nuanțelor: plăcileceramice în tonurigri-roz șigalben pai sunt integrate cu plăci albastru închis, creând efecte de accent și adâncime vizuală. Decorul triadic este întrerupt de inserții cu glazurăeozină, care generează ritm și contrast ornamental.[6][7]
În secolul XX, plăcile de marmură au fost supuse unei intervenții restaurative reversibile: inscripțiile cu numele proiectanților și executanților au fost umplute și uniformizate, suprafața a fost nivelată și vopsită, aplicându-se o imitare picturală a marmurei. Procedeul ales permite recuperarea epigrafiei originale prin tehnici de curățare și refacere, fără a compromite substratul ceramic existent.[6][7] În Sala Festivă era montat un vitraliu în stilsecession despre contele reformistIstván Széchenyi care potrivit unor surse a fost distrus în anii1960.[4]