 Schizofrenia (greacăΣχιζοφρένειαschizein = a despica, a scinda,phren = minte, suflet), (Bleuler, 1911), sinonimă cuDementia praecox (Kraepelin, 1896) este o denumire a unui grup deboli mintale incluse în categoriapsihozelor endogene. Caracteristică este apariția unor manifestăripsihopatologice majore, cum sunthalucinațiile,deliruri, tulburări formale de gândire, tulburăriafective, tulburări decomportament, dezorganizareapersonalității. Până la data actuală nu au fost puse în evidență cauze corporale decelabile. În sistemele de clasificare modernă se consideră obligatorie pentru stabilireadiagnosticului o durată minimă a manifestărilor morbide. Tablourileclinice de tip schizofrenic, care nu îndeplinesc și acest criteriu, sunt clasificate - până la proba timpului - dreptboli schizofreniforme. Schizofrenia este una din cele mai severe afecțiunipsihiatrice, cu repercusiuni grave atât pentru bolnav, cât și pentru aparținători, mai ales că nu se poate prevedea niciodată care va fi evoluția bolii, în pofida tratamentelor moderne care au modificat radicalprognoza privind încadrarea socială a bolnavilor.Schizofrenia este opsihoză caracterizată prin deteriorarea proceselor degândire și de răspunsuri emoționale inadecvate. Tulburarea se manifestă prinhalucinații auditive, deliruriparanoide sau bizare sau prin vorbire și gândire dezorganizate și este însoțită de disfuncție socială sau ocupațională semnificativă. Debutul acestor simptome apare de obicei la începutul perioade adulte, cu o prevalență globală de-a lungul vieții în jur de 0,3–0,7%. Diagnosticul se bazează pe comportamentul observat și pe experiențele raportate de pacient. Ereditatea, mediul din frageda copilărie, factoriineurobiologici, proceselepsihologice și sociale apar drept factori importanți care contribuie la apariția tulburării; unele droguri recreaționale și medicamente par a cauza sau înrăutăți simptomele. Cercetarea actuală se apleacă în special asupra rolului factorilor neurobiologici, dar nu a fost găsită nicio cauză organică responsabilă de una singură pentru apariția tulburării. Numeroasele combinații posibile de simptome au declanșat dezbateri asupra întrebării dacă diagnosticul reprezintă o singură tulburare sau e vorba de mai multe sindroame separate. În ciuda etimologiei termenului din rădăcinileskhizein (σχίζειν, „a scinda”) șiphrēn, phren- (φρήν, φρεν-; „minte”) din greaca veche, schizofrenia nu înseamnă o „minte scindată” și nu este același lucru cu tulburarea disociativă de identitate — cunoscută și ca „tulburarea de personalitate multiplă” sau „personalitate scindată” — tulburare cu care este adesea confundată de către publicul larg. Tratamentul obișnuit este reprezentat de medicația antipsihotică, care în principal blochează activitateareceptorilor dedopamină (și, uneori, deserotonină).Psihoterapia și recuperarea profesională și socială sunt de asemenea importante în tratament. În cazuri mai severe — atunci când bolnavul reprezintă un risc pentru sine sau pentru alții — spitalizarea obligatorie poate fi necesară, deși în zilele noastre șederile în spital sunt mai scurte și mai puțin frecvente decât în trecut. Se crede în general că tulburarea afectează în principalcogniția, dar ea contribuie de obicei la probleme cronice de comportament și emoționale. Persoanele cu schizofrenie prezintă frecvent afecțiunicomorbide, incluzânddepresie majoră șitulburare de anxietate; prevalența de-a lungul vieții a abuzului de substanțe (alcool, droguri, etc.) este de aproape 50%. Problemele sociale, cum ar fi șomaj îndelungat, sărăcie și lipsa unui cămin, sunt frecvente.Speranța de viață a persoanelor cu schizofrenie este cu 12 - 15 ani mai mică decât a celor care nu au această tulburare, acesta fiind rezultatul problemelor de sănătate fizică și al frecvenței crescute a sinuciderilor (în jur de 5%). |
.jpg)
