Truman s-a născut înMissouri, și și-a petrecut mare parte din tinerețe la ferma familiei lui. În timpulPrimului Război Mondial, Truman a luptat înFranța ca ofițer de artilerie în unitateaGărzii Naționale din Missouri. După război, a fost pentru scurt timp proprietarul uneimercerii și a intrat înmașina politicădemocrată a luiTom Pendergast dinKansas City, Missouri. Prima funcție publică în care a fost ales a fost cea de consilier local al comitatului, iar în 1935 a devenitsenator federal de Missouri. A devenit cunoscut în toată țara ca președinte alComisiei Truman care a activat în timpul războiului și a scos în evidență risipa de bani publici, frauda și corupția din jurul unor contracte pentru efortul de război.
DeșiGermania a capitulat la doar câteva săptămâni după ce Truman a devenit președinte, războiul cuJaponia părea că va mai dura cel puțin un an. Truman a ordonat utilizareaarmelor atomice împotriva Japoniei, cu scopul de a forțacapitularea Japoniei și de a evita morțile în rândurile americanilor ce ar fi putut surveni în urmaunei invazii; hotărârea sa rămâne în continuare controversată, dar a fost unul din factorii principali care au dus la încheierea luptelor din Pacific.
Președinția sa a fost un punct de cotitură în domeniulrelațiilor externe(en)traduceți, țara susținând o politică externă internaționalistă în cooperare cu aliații europeni. Colaborând îndeaproape cu Congresul, Truman a contribuit la finanțareaNațiunilor Unite, a proclamatDoctrina Truman — o politică de combatere a comunismului — și a promovatPlanul Marshall, un ajutor financiar în valoare de 13 miliarde de dolari care a contribuit la reconstrucția Europei, inclusiv a fostelorțări ale Axei, în timp ce fosta aliată din timpul războiului, Uniunea Sovietică, a devenit un dușman pe timp de pace înRăzboiul Rece. A supervizatpodul aerian al Berlinului în 1948 și înființareaNATO în 1949. CândCoreea de Nord comunistă a invadatCoreea de Sud în 1950, a trimis imediat armata SUA și a obținut aprobarea ONU pentruRăzboiul din Coreea. După succesele inițiale, forțele ONU au fost respinse de intervenția chineză și conflictul a rămas blocat în ultimii ani ai președinției Truman. În politica internă, legile promovate de Truman s-au confruntat adesea cu opoziția unui congres controlat derepublicani, dar administrația sa a reușit să îndrumeeconomia americană printr-o perioadă de recesiune postbelică și a început integrarea rasială a armatei.
Corupția administrației Truman, care a fost pusă în legătură cu anumiți membri aicabinetului și ai staffului de la Casa Albă, a fost o temă centrală acampania prezidențială din 1952(en)traduceți, în careAdlai Stevenson, succesorul lui Truman la candidatura democrată, a pierdut în fața republicanuluiDwight D. Eisenhower. Evaluarea populară, dar și cea făcută de specialiști, a președinției sale a fost la început una negativă, dar în cele din urmă Truman a fost reevaluat după retragerea din viața politică.Răsturnarea de situație de la alegerile din 1948(en)traduceți când a obținut un nou mandat de președinte este adesea amintită de candidații slab cotați în sondaje.
… la alegerile municipale dinSão Paulo din 1959, candidatura luiCacareco, o femelă derinocer negru, a obținut mai multe voturi decât oricare dintre partidele politice participante?
Există peste 13.800 delocalități în România și aproape 1.700 înRepublica Moldova. Noi avem câte un articol pentru fiecare dintre ele. Vă invităm să scrieți despre localitatea dumneavoastră preferată.