Movatterモバイル変換


[0]ホーム

URL:


Vai al contenuto
Wikipediaenciclopedia libera
Ricerca

Lingua tedesca

À prupositu di Wikipedia

Tedescu(Deutsch)

Altri nomi:alemanu, alimanu
Parlatu in:Germania,Svizzera,Austria,Liechtenstein,Lussemburgu,Belgica (cantoni orientali),Francia (Alsazia eLorena),Danimarca,Romania,Namibia,Stati Uniti d'America,Italia (Pruvincia di Bolzanu),Sudafrica,Cile,Brasile,Repubblica Ceca,Ungheria,Russia,Kazakistan,Togu,Camerun,Tanzania,Qingdao e l'isule di l'Uceania (diffusione reghjonale).
Parsoni:110 milioni
Classifica:10 (secondu altre fonti 11)
Tipulugia:SVOisulante -tonica
Filugenesi:Indoauropeanu






Statutu officiale
Nazioni:Austria
Belgica
Germania
Liechtenstein
Lussemburgu
Svizzera
Rigulatu da:nisciuna rigulazioni officiali
Codici di classificazioni
ISO 639-1de
ISO 639-2ger
ISO 639-3deu
SILGER (EN)
Estrattu in lingua
Dichjarazioni univirsali di i diritti di l'omu - Art.1
Alle Menschen sind frei und gleich an Würde und Rechten geboren. Sie sind mit Vernunft und Gewissen begabt und sollen einander im Geiste der Brüderlichkeit begegnen.
Lingua -Alencu d'e lingue -Linguistica
Lu logu di WikipediaVisitighja laWikipediain Tedescu!

Distribuzione geugrafica di lu tedescu
Quista pagina pudaria cuntena carattariUnicode.

Utedescu (nome nativu:Deutsch,[dɔʏ̯tʃ]) hè unalinguaindoeurupea chì appartene à uramu occidentale di elingue germaniche. Hè a lingua incù u più grande numeru di locutori nativi di ucuntinente europeu[1] è di l'Unione eurupea,[2] parlata com'èprima lingua è ricunnisciuta com'èlingua ufficiale inGermania, inAustria, inSvizzera è inLiechtenstein.

Trà e lingue di u gruppu germanicu hè a lingua più diffusa in u mondu dopu à l'inglese.

Distribuzione geugrafica

[mudificà |edità a fonte]

U tedescu hè parlatu per u più in l'Europa cintrale: in Germania,Austria èSvizzera.

InItalia u tedescu hè ricunnisciutu com'èlingua ufficiale rigiunale incù à utalianu inTrentino-Altu Adige, induv'ellu hè parlatu per u più in aPruvincia autonoma di Bolzano. Gode inoltre di u status di coufficialità in aVal Canale inFriuli-Venezia Ghjulia. Dialetti ascrivibili à a famiglia linguistica di u tedescu sò parlati da e minuranzewalser di uPiemonte è di aValle di Aosta, da quellemochene di uTrentino è da quelle carnico-germaniche diSauris,Timau in uFriuli èSappada. Sempre à a famiglia di e lingue germaniche appartene alingua cimbra, parlata da aminuranza linguistica di i cimbri prisente tràVenetu èTrentino.

U tedescu hè inoltre parlatu in parte di aRumania, di aPolonia (Voivodato di Opole), di l'Alsazia è di aLorena (Francia) è hè parlatu in iStati Uniti (New York,Pennsylvania èOhio). Ancu exi pussidimenti culuniali di a Germania, com'è per esempiu a Namibia, anu una nutevule percentuale di a pupulazione chì ancu oghje parla u tedescu.

Incù circa 112 milioni di parlanti distribuiti in 38Stati, hè una lingua pluricentrica com'è l'inglese. Ci sò infatti isule linguistiche tedesche in tutti i cuntinente è parechji di ste cumunità esistenu da parechji seculi.

SiconduEthnologue a lingua tedesca hè a 11ª lingua parlata com'èprima lingua per dimensione. Hè parlata glubalmente in 43 Paesi da 90,3 milioni di persone.[3]

Riguardu à l'Africa, u tedescu hè parlatu da circa 25-30.000 persone com'è lingua matre in l'exi culonia tedesca di a Namibia.

L'aria germanofuna in uSacru Rumanu Imperu intornu à u 962.
A pupularità diffusa di aBibbia tradutta in tedescu daMartin Lutero aiutò a diffusione di u tedescu mudernu.

Hè pussibule à esaminà u sviluppu storicu di a lingua tedesca à traversu a so suddivisione in i siguenti periodi:

  • Altu tedescu anticu (750-1050)
  • Altu tedescu mediu (1050-1350)
  • Altu tedescu mudernu (1350-1750)

U gluttonimu pruvene da a parolagermanicaþeudiskaz, incù u quale in u Medievu si disignava a lingua di uþeudō, vene à dì di upopulu (una lingua germanica, senza distinzione) cuntrastendu la à ulatinu. Daþeudiskaz sò derivati u tedescudeutsch, unederlandeseduits (chì in questa lingua si riferisce à u tedescu), l'inglesedutch (chì si riferisce à u nederlandese) è ulatinutheodiscus, da utalianutedescu è ufrancesetudesque (oghje si riferisce à tuttu ciò chì riguarda i populi germanichi durente l'altu medievu; "tedescu" in francese hèallemand, derivatu da u populu di l'Alemanni). Ancu u nome di u populu di iTeutoni deriveghja da sta radica.

Tedescu mudernu

[mudificà |edità a fonte]

QuanduMartin Lutero tradusse aBibbia (uNovu Tistamentu in u 1522 è uVechju Tistamentu, pubblicatu in parechje parte è cumplittatu in u 1534), basò a so traduzione principalmente annantu à u linguaghju standard di a burocrazia inSassonia (sächsische Kanzleisprache), cunnisciutu ancu com'èMeißner-Deutsch (da a cità tedesca diMeißen). Stu linguaghju era basatu annantu à i dialetti altu-orientali è centru-orientali tedeschi è cunsirvava moltu di u sistema grammaticale di umediu altu tedescu (differamente da i dialetti tedeschi parlati in l'Alimagna cintrale è sittentriunale, chì tandu avianu dighjà cuminciatu à perde ugenitivu è upassatu remotu). À l'iniziu e copie di a Bibbia avianu una longa lista di glosse, chì traducianu e parole scunnisciute in a rigione incù i termini usati in u dialettu rigiunale. Icattolichi à l'iniziu rifiutonu a traduzione di Luteru è pruvonu à crià u so propriu standard cattolicu (gemeines Deutsch) — chì, quantunque, differia da u "tedescu prutistante" solu in parechji picculi ditagli. Ci hè vulsutu finu à a mità di uXVIII seculu per crià un standard tuttu à fattu accittatu, punendu fine à u periodu di u novu altu tedescu.

Finu à u 1800 circa, u tedescu standard fù soprattuttu una lingua scritta: in l'Alimagna sittentriunale urbana, eranu parlati i dialetti lucalibassu-sassone obassu-tedescu; u tedescu standard, chì era nettamente differente, era spessu imparatu com'è una lingua straniera incù una pronuncia incerta. E guide priscrittive di pronuncia cunsideravanu a pronuncia tedesca sittentriunale com'è standard. In ogni modu, l'attuale pronuncia di u tedescu standard varieghja da una rigione à l'altra.

Ripartizione di e lingue ufficiale in Svizzera (2000).

A lingua tedesca hè una di e quattru lingue naziunali inSvizzera à tempu cù ufrancese, utalianu è urumanciu (in ordine per numeru di locutori materni).
I svizzeri germanofuni cumunicheghjanu trà di elli usendu in grande maiuranza un gruppu di dialetti tedeschi, à spessu definiti di manera unitariasvizzeru tedescu (Schwitzerdütschtedescu alemanu). L'usu di u dialettu s'intensificò à causa di a vulintà di differenzzià si da i tedeschi in seguitu à a spintapangermanista chì cuinvolse i tedescofuni frà u fine di u XIX seculu è uperiodu naziunalsucialistu, quandu in Svizzera u tedescu standard era più diffusu. In cunsequenza di 'ssu prucessu, u dialettu s'hè prestu diffusu ancu in i mass-media elettronichi è in a sucità di u spittaculu à parte da a siconda mità di u Novicentu. Grazia à quest'evuluzione, u svizzeru-tedescu hè oghje imprudatu automaticamente in guasi tutti i rigistri linguistichi di u parlatu.

In 17 cantoni di a Svizzera si parle solu tedescu. In uCantone Ghjura esiste un unica cumuna di lingua tedesca (Ederswiler). Inoltre, uCantone Vallese, uCantone Berna è uCantone Friburgo sò bislingue, tedescu è francese, mentre uCanton Grigioni hè l'unicu trilingue: tedescu, talianu è rumanciu. A percentuale di e lingue non naziunale parlate com'è prima lingua in e case svizzere hè crisciuta di manera impurtante durente l'ultimu mezu seculu, da menu di unu per centu in u 1950 à novi per centu in u 2000, per u più à spese di u tedescu. In u2000 u tedescu era parlatu da u 63,7% di i svizzeri (in calata rispettu à u 72,1% di u 1950), inclusi i residenti in u paese senza cittatinanza elvetica (23% di a pupulazione in u2009). S'ellu si tene invece contu solu di i citatini svizzeri, a cunsistenza di i germanofuni colla à u 72,5% (censimentu di u 2000).

Cunniscenza di a lingua tedesca in Europa è in i territorii circustanti.

U tedescu hè parlatu soprattuttu inGermania (induv'ellu hè a prima lingua per più di u 95% di a pupulazione),Austria (89%),Svizzera (65%), in a maiò parte di uLussemburgu è in uLiechtenstein - quest'ultimu hè u solu paese à u mondu induve u tedescu hè l'unica lingua ufficiale è parlata.

U tedescu hè ancu una di e trè lingue ufficiale diBelgica, à tempu cù l'olandese è ufrancese. I locutori sò cuncintrati soprattuttu à l'internu di acumunità germanofuna di a Belgica, è custituiscenu circa u 1% di a pupulazione di u paese.

Altri cumunità europee di lingua tedesca si trovanu inItalia sittentriunale (Sudu Tirolo è in parechje cumune situate in altre pruvince), in e rigione francesi diAlsazia èLorena è in parechji centri di cunfine in aContea di u Jutland meridiunale in uDanimarca.

I cumunità di lingua tedesca si ponu truvà ancu in certe parte di aRipublica Cecca, inSluvacchia,Ungaria,Polonia,Rumania,Serbia,Russia èKazakhstan. L'espulsione furzata di i tedeschi dopu à a siconda guerra mundiale è l'emigrazione di massa versu l'Alimagna in l'anni '80 è '90 di u XX seculu anu però riduttu molte di queste cumunità.

Grammatica

[mudificà |edità a fonte]

A lingua tedesca hè unalingua flessiva-fusiva.

Per via di a prisenza di icasi è di a declinazione di i sustantivi (però moltu ridutta in a lingua muderna) è di l'agettivi, u tedescu hè una di e lingue germaniche muderne incù a grammatica più cumplessa.

I casi in tedescu sò quattru:numinativu,genitivu,dativu èaccusativu. I sustantivi (chì, com'è e parte di u discorsu sustantivate, si scrivenu sempre incù l'iniziale maiuscula[4]) prisentanu trègeneri: maschile, feminile è neutru.

U paradigma di i verbi tedeschi irrigulari hà quattru forme, differamente da l'inglese, chì ne hà trè: l'Infinitiv (infinitu), l'Indikativ Präsens (indicativu prisente), l'Indikativ Präteritum (preteritu, vale à dì indicativu imperfettu/passatu remotu) è uPartizip II (participiu passatu).UPlusquamperfekt (piu ch'è perfettu, currispundente à l'indicativu trapassatu prossimu/trapassatu remotu), uFutur I (futuru simpliciu) è uFutur II cumplettanu u quatru di i tempi di l'indicativu.

UKonjunktiv I (prima cunghjuntivu) hà quattru tempi (prisente, perfettu, futuru I, futuru II); u so usu hè piuttostu raru è si limiteghja generalmente à a furmazione di u discorsu indirettu di solitu in cuntesti furmali è ufficiali (com'è, per esempiu, a stampa).

UKonjunktiv II (sicondu cunghjuntivu) hà dui tempi (preteritu è più ch'è perfettu). I so usi currispondenu à quelli di u cundizionale (valore di pussibilità) è di u cunghjuntivu imperfettu (valore d'irrialità) di u corsu; si pò truvà, sicondu, incù valore di Konjunktiv L'in u casu quest'ultimu ùn sia micca distinguibile da u prisente indicativu.

Hè dinò tipicu di u tedescu è di elingue germaniche, in generale, l'usu di custruzzione analitiche, rializate per via di l'usu friquente d'ausiliarii (com'èsein esse,haben avè èwerden diventà) per sprimà i differenti tempi verbali.

Fonulugia

[mudificà |edità a fonte]

A pronuncia di u tedescu suvita guasi sempre regule pricise.

  • U tedescu distingue trà vucale longhe è vucale breve: in generale e vucale suvitate da una cunsunante sola sò longhe, mentre quelle suvitate da doppia cunsunante sò breve, com'èwen[veːn] èwenn[vɛn].
  • Una regula fundamentale dice ch'è e vucale longhe sò chjuse mentre e vucale breve sò aperte. L'unica eccezzione hè aä longa[ɛː], chì hè guasi sempre aperta.
  • Un casu speciale hè aè atona[ə], tipicamente in i suffissi di a flessione (,-en) o in i prefissibe- ège-. Hè una vucale pocu percettibile è à volte (in u suffissu-en) inesistente. E una vucale cintrale media (schwa), simile à a vucale turcaı o à aè muta francese.
  • Quandu una sillaba principia incù una vucale, hè sempre preceduta da una cunsunante non scritta, l'occlusiva gluttidale[ʔ]. In a so pronuncia e corde vucale (chjuse prima) si aprenu incù una piccula splusione per dà via à u fiatu chì forma a vucale (per esempiu:beeile (dich)![bə'ʔàɪa/uə] "spiccia ti!"). Per sta caratteristica di a pronuncia e sillabe danu l'imprissione d'esse più staccate ch'è in altre lingue.
  • y currisponde à ü è si trova in parole d'origine greca, inglese o francese, è ùn hè micca usata in e parole tedesche originarie. A so pronuncia pò esse longa[yː] o breve[ʏ] in parole d'origine greca (com'èOlympiade), mentre currisponde à a pronuncia inglese o francese per e parole originarie di ste lingue.

Umlaute - metafunemi

[mudificà |edità a fonte]

Sei funemi vucalichi sò designati cù i caratteri latini a, o, e, u incù dui puntini, graficamente equivalenti à a dieresi, chì però ùn indicheghjanu micca un iatu vucalicu, bensì una metafonesi o metafunia. U termineUmlaut (pluraleUmlaute) ùn si referisce micca à i puntini, ma e vucale.

  • ü longa[yː], breve[ʏ] (più apertu); hè un sonu simile à l'u francese, vene à dì unau anteriore, incù un sonu mediu trà a "u" è a "i"

Dittonghi fonulogichi

[mudificà |edità a fonte]
  • ei,à i[àɪ]. A siconda vucale hè abbastanza bassa, pronunciata com'è un'i piuttostu aperta.
  • au[àʊ]. A siconda vucale hè abbastanza bassa è s'avvicina à l'o dicaos; per esempiu:Maus ("topu").
  • eu,äu[ɔɪ] oppuru[ɔʏ]. S'avvicina à u sonuoi di a parola corsanoi ma u sicondu elementu vucalicu hè attundulatu è più bassu. Bisogna à nutà ch'è solu in parechji dialetti tedeschi u dittongu hè effittivamente pronunciatu[ɔɪ]. Esempii:Deutschland,Freud èFräulein. U dittonguäu s'usa ancu com'è forma metafunizata diau: per esempiuMäuse, plurale diMaus (topu).

Altri cumbinazione vucaliche

[mudificà |edità a fonte]
  • ie[iː] com'è inSiemens. S'è 'ssa cumbinazione hè eterosillabica (vene à dì i dui soni apparteninu à duie sillabe differenti) si pronuncia[je] (simile à utalianu) com'è inItalien,Brasilien,Spanien è altre parole d'origine straniera.
  • äi hè sempre eterosillabicu è e duie vucale si pronuncianu siparate: a prima hè sempre[ɛː], a siconda pò esse[iː] o[ɪ]. Esempiu:europäisch.
  • b[b] hè pronunziatub diballu; in fine di parola si disunorizeghja in /p/.
  • wu[vʊ] hè pronunziatu cum'è unau assai chjusa è attundulata.
  • c hè prisente solu in parole straniere è si pronunzia /ts/ davante à e vucale palatale è, i, ä, ö.
  • ch hè una siquenza chì currisponde à dui soni differenti, sicondu i soni chì precedenu o suvitanu. Ripprisenta una fricativa velare cionca[x] dopu à e vucale orale /o/,/à/, /u/ (cusiddettu "Ach-Laut"); u puntu d'articulazione diventa palatale,[ç], dopu à /i/ è /è/ (u cusiddettu "Ich-Laut").
  • chs si pronunzia /ks/. Per esempiusechs (sei, numeru 6)→ /zɛks/
  • ck si pronunziakk. Per esempiuZucker → /'tsʊkɐ/.
  • di[di] currisponde à adi di dente, ma in u gruppudt è in fine di parola si disunorizeghja in /t/.
  • dsch[ʤ] currisponde à u sonu in talianu di ag suvitata dae oi. Questu sonu ùn esiste micca in e parole native tedesche; hè imprudatu solu in parole d'origine straniera, cum'è per esempiuDschungel, "giungla" (d'origine indiana, simile à l'inglesejungle). À spessu hè sustituitu da[ʧ] o da una via di mezu[tʒ].
  • f[f] si pronunzia cum'è in talianu, ma raramente. Ma s'è dopu si pronunzia incù funemi uniti cum'è ʒ è ð, sta cunsunante si trasforma è si pronunzia à a fine di una parola ɕ.
  • g[ɡ] hè sempre dura, mai affricatu cum'è in u corsu "giru"; per quessage hè pronunziatughe', inoltreig à a fine di e parole hè pronunziatu[ɪç], per esempiuHonig[ˈaghjuːnɪç], cum'è fricativa alveupalatale cionca.
  • h[h]. Prima d'una vucale si devesempre pronunzià, postu ch'è ah hè una cunsunante à u paru di l'altri è a so prisenza pò differenzià parole altrimente identiche (esempiuHund = cane,und = è). Ah dopu à una vucale hè muta è allunga a vucale stessa (Dehnungs-h), cum'è inwohl /vo:a/u/.
  • j[j] (in parechje varietà hè più forte[ʝ]), cum'è inJoghurt. Si pronunzia cum'èi prevucalica corsa (arimane) ma ci sò eccezzione per e parole d'origine straniera, in e qualie mantene u sonu di a lingua d'origine (per esempiuJob si leghje[ʤɔp] o, più cumunamente,[ʧɔp]).
  • k currisponde à /k/, per esempiuKind /kɪnt/.
  • n[n] (nasale dentale è alveulare) si pronunzia cum'è in corsu cum'è in a parolanave; u gruppugn si pronunzia /gn/.
  • ng[ŋ] (nasale velare) tantu in pusizione mediana ch'è finale.
  • p[p], cum'è in corsupane.
  • ph[f], cum'è inPhilosophie è altre parole d'origine greca.
  • qu + vucale si leghje[kv] (più pricisamente[kβ]) + vucale, cum'è inQuatsch[kvaʧ]. Quessa hè una caratteristica di a pronunzia chì si nota assai in l'accentu tedescu.
  • r[ʁ]. U sonu di ar in tedescu hè uvulare, simile à ufrancese è micca alveulare cum'è in talianu, eccituatu i dialetti meridiunali (Svizzera,Austria èBaviera). In cuntrastu cù u francese, in tedescu hà una pronunzia chì ùn hè micca cumplittamente fricativa.
  • s si pronunzia[z] cum'è inrusulata in principiu è corpu di parola (cum'è insein,Hase) ma[ʃ] (cum'èsch) s'è à l'iniziu di una parola precedep èt (cum'è inStraßè); in e parole d'origine straniera si pò pronuncià cum'è in talianu.
  • sch[ʃ] currisponde à asc corsa di "sciarpa".
  • tsch[ʧ], currispundente à u sonu di ac palatale taliana di "ciau" (cum'è inDeutschland).
  • t[t] currisponde à u sonu di at taliana. In principiu di parola pò esse aspirata /tʰ/.
  • tz si pronunzia /ts/ cum'è in "scemu". Per asempiujetzt.
  • v si pronunzia "f" cum'è inVolk ([fɔlk] "populu") in parole tedesche native, ma[v] cum'è in corsu in e parole d'origine straniera (soprattuttu latina), cum'èVerb,Vase.
  • w[v] A "w" hè letta cum'è a "v" taliana. Per esempiu, a parola Wasser (acqua) si pronunzia['vɑsɐ].
  • x[ks] Si pronunzia cum'è in talianu, però solu cionca:Hexe (strega) /'hɛksə/.
  • z si pronunzia sempre aspra[ʦ] cum'è inspaziu è mai[ʣ] (cum'è inturchinu).

Altre regule

[mudificà |edità a fonte]
  • À a fine di e parole o prima di una cunsunante sordab,di, èg si disunorizeghjanu in[p],[t] è[k] (ig in pusizione finale si pronuncia però[ɪç]); ma ci vole à nutà sta tindenza ancu à l'iniziu di e parole, in particulare inBaviera è inAustria, vene à dì in u sudu, induve asiconda rutazione cunsunantica s'hè sviluppata è hà avutu pienu effettu annantu à e parlate rigiunale, ancu in parole in e quale u tedescu standard ùn l'hà subita (Gott,geben,Berg,(du) bist, etc.; s'è a rutazione avissi avutu pienu effettu, oghje averiamuKott,kepen,Perk,(tù) pist, chì si scontranu però in e parlate di u sudu).
  • E cunsunantep,t,k subiscenu un'aspirazione cunsunantica (tipica, à l'iniziu, di e parlate di u nordu di a Germania), vene à dì sò suvitate da una lebbiah[h]. St'effettu hè più forte in e sillabe accintuate. Ùn cambia micca u significatu è per quessa à spessu hè omessu in a trascrizzione in u santacroce funeticu, ma hè una caratteristica chì si osserva moltu in l'accentu tedescu.
  • tz si pronuncia[ʦ], mentre ancu s'ellu hè resu difficiule in e parole incùzt, com'èjetzt, a (siconda in stu casu)t si deve sente.

Lessicu

[mudificà |edità a fonte]

A maiò parte di u lessicu di a lingua tedesca deriveghja da u ramugermanicu di elingue indu-europee, bench'è ci fussenu minuranze significative di parole derivate da u francese, ulatinu è, ricentamente, da l'inglese. À listessu tempu, hè stunante com'è u tedescu riesce à sustituisce parole straniere incù u solu usu di u ripertoriu lissicale puramente germanicu: cusìNotker III di San Gallo riiscì à traduce i trattatiaristutelichi in purualtu tedescu anticu intornu à l'annu1000. Oghje pudemu truvà per esempiuFernseher /'fɛɐnˌze:(ɐ)/, cumpostu dafern (luntanu) èsehen (vede), chì hè l'esatta traduzione di u cumpostu grecu-latinutelevisione.

À prima vista u lessicu di u tedescu hè pocu accessibile. Ci vole però ancu à piglià in cunsiderazione ch'è una parte cunsiderevule di i sustantivi hè da ascrive à semplice traduzione litterale da u latinu. In modu indirettu, dunque, hè pussibule à scuntrà l'internaziunalità di i linguaghji. Sopratuttu l'usi di l'ambiente ecclesiasticu ricollanu à u latinu, p.es.die Wieder-aufersteh-ung (rè-surrect-eiu). Ancu e parole pristate da u latinu sò più frequente ch'è ciò chì si pudaria aspittà, p.es.nüchtern ("dighjunu", "micca briacu", danocturnus),keusch ("castu", prubabilamente daconscius),die Laune ("u statu d'animu", daluna),die Ziegel (tegula),die Pfeife (pippa) oppurukosten (omonimu dicustà è dicumpone),kaufen ("cumprà", dacaupo "oste") è cetera.

Sistema di scrittura

[mudificà |edità a fonte]

U tedescu hè scrittu usendu asantacroce latina (chì cumprende ancu e lettereJ,K,W,X èY). In più di e 26 lettere tipiche di molte santacroce europee, u tedescu improda i trèUmlautè vale à dìä,ö èü, è ancu a ligatura,ß (chjamataEszett o ancuScharfes S) chì ripprisenta a doppias in certe parole.

  • A, Ä, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, Ö, P, Q, R, S, T, U, Ü, V, W, X, Y, Z.
  • à, ä, b, c, di, è, f, g, h, i, j, k, a/u, m, n, o, ö, p, q, r, s, t, u, ü, v, w, x, y, z.

Lettere speciale (Eszett èUmlaute)

[mudificà |edità a fonte]

Ste lettere ùn alteranu micca l'ordine alfabeticu.

ß =Scharfes S oppuruEszett (hà valore di una doppias; nissuna parola hà sta lettera com'è iniziale è ariforma ortografica di u 1996 hà riduttu u so numeru, mentreSvizzera èLiechtenstein l'anu abulite).

Ä = à mit Umlaut.[5]

Ö = o mit Umlaut.[5]

Ü = u mit Umlaut.[5]

Da nutà chì, bench'è i dui puntini sianu guasi uguali à unadierese, hè scurrettu di pronunzià li perchè deriveghjanu sturicamente da un finominu dimetafonia. In a scritturaFraktur, si punia dui trattini (à l'iniziu unaè, chì, sopra a lettera, pigliava a forma di duie sbarrette verticale; ancu oghje, moltu spessu, in a scrittura manuale, i tedeschi ùn scrivenu dui puntini, ma duie liniette verticale) sopra a vucale.

A riforma ortografica

[mudificà |edità a fonte]

Incù l'ultima riforma ortografica di u1996, aß hè sustituita da una doppias dopu à ogni vucale breve, com'è per esempiu inFluss (fiume),Kuss (bacio) èdass (chì, cunghjunzione), mentre ferma dopu à a vucale longa, com'èGruß (salutu),Fuß (pede) è (manghjava/manghjò). Da nutà chì ùn esiste micca una virsione maiuscula di a letteraß (ùn occorre mai à l'iniziu di parola), è per via di cunsiquenza hè sempre scrittaSS in e parole scritte interiamente à lettere maiuscule, oppuru s'usa listessu segnu. In Svizzera è Liechtenstein, infine, l'usu di aß hè sparitu dipoi u principiu di u Novicentu (u Fogliu Federale svizzerudipoi u 1906; in u 1938 uCanton Zurigo ùn l'insignò più in e scole è l'altri cantoni ni suvitonu l'esempiu), finu à l'ultima riforma di u 2006 chì l'hà definitivamente eliminata. In i dui paesi si scrivess, fora di in e pubblicazione rivolte à l'intreiu marcatu di lingua tedesca, chì suvitanu e norme di u tedescu standard.

Parintella incù altre lingue germaniche

[mudificà |edità a fonte]

Ci sò molte parole tedesche chì sòimparintate incù quelle inglese (ricurdendu ch'è e duie lingue facenu parte di listessa famiglia linguistica). Molte di quesse ponu esse identificate faciule è anu praticamente listessu significatu. In particulare parechje parole indicate incù * si pronuncianu in listessu modu ma sò scritte in modu differente.

TedescuIngleseTraduzione
Winterwinteringuernu
Sommersummerestate
beste/rbestmigliore
grüngreenverde
haben(to) haveavè
Fingerfingerditu
Bettbedlettu
Haus*housecasa
Hund, Doggehound, dogcane
Eis*iceghjacciu
lachenlaughride
Schiffshipnave
singen, sang, gesungensing, sang, sungcantu, cantai, cantatu
gutgoodbonu
Fuchsfoxvolpe
Mannmanomu
Maus*mousetopu
zwanzigtwentyvinti (numeru)
Buchbooklibru
kaltcoldfretu
kühlcoolfrescu
Fisch*fishpesciu
warmwarmcaldu
trinken, trank, getrunkendrink, drank, drunkbiu, bii, bitu
Wald / Forstwood / forestfuresta
wildwildselvaticu
machen, machte, gemachtmake, made, madefacciu, feci, fattu
gehen, ging, gegangengo, went, gonevogu, andai, andatu
Brotbreadpane
Apfelapplemela
Gartengardenortu
Goldgoldoru
Feuerfirefocu
Wasserwateracqua
Hunderthundredcentu
Tausendthousandmilla
Bruderbrotherfratellu
Wolfwolflupu
Bärbearorsu
Giraffegiraffegiraffa

Parechji parole anu cunsunante parechje in ste lingue è quessa hè divutu à arutazione cunsunantica di l'altu tedescu.[6] Per esempiu in molte parole imparintate a cunsunante "b" intervocalica di u tedescu hè resa cù a "v" di l'inglese.

Tedescu: Liebe (amore) >> Inglese: love

Tedescu: geben (dà) >> Inglese: (to) give

Tedescu: Schiff (nave) >> Inglese: ship

Tedescu: lassen (lascià) >> Inglese: let

Confruntandu alingua olandese incù quella tedesca è quella inglese si pò nutà in ella un "gradu" intermediu. Si ponu mintuvà parechji esempii per ossirvà 'ssu scambiu cunsunanticu:

TedescuOlandeseInglese
vergessen (sminticà)vergeten (pron./fɛrˈɣè:tən/)(to) forget
geben (dà)geven (pron./ˈɣè:vən/)(to) give
helfen (aiutà)helpen (pron./ˈhɛlpən/)(to) help
gut (bonu)goed (pron. [[/ɣu:t/)good
Buch (libru)boek (pron. [[/bu:k/)book

Ancu in a grammatica si pò nutà sta caratteristica: l'olandese hà oramai abbandunatu u cumplessu sistemu flessivu sempre in usu in tedescu affidendu si, com'è l'inglese, à e sole prepusizione per sprimà i varii cumplimenti indiretti, puru cunsirvendu però sempre qualchì residuu di e declinazione in parechjie sprissione idiomatiche o in a lingua scritta.

Essendu puru una lingua germanica muderna u tedescu hà cunsirvatu più caratteristiche ch'è elingue indoeuropee antiche rispettu à altre lingue indoeuropee muderne, per esempiu i casi è trè generi, chì a rendinu in 'ssu sensu paragunevule à lingue com'è u latinu.

Premii Nobel per a litteratura di lingua tedesca

[mudificà |edità a fonte]

Note

[mudificà |edità a fonte]
  1. Tante lingue, una sola famiglia - Cummissione Eurupea
  2. German Language Guide.URL cunsultatu u 12-12-2009.
  3. Ethnologue Statistical Summaries
  4. per esempiu:das Ich,l'Eiu, oppurudas Essen,u manghjà.
  5. 123In tedescu a parola "mit" significheghja "incù"
  6. Per u consunantismu tedescu si pò vedeFausto Cercignani,The Consonants of German: Synchrony and Diachrony, Milanu, Cisalpinu, 1979.

Da vede dinù

[mudificà |edità a fonte]

Ligami esterni

[mudificà |edità a fonte]
Ricacciatu da "https://co.wikipedia.org/w/index.php?title=Lingua_tedesca&oldid=394902"
Categurie:
Categuria nascosta:

[8]ページ先頭

©2009-2025 Movatter.jp